Modificarile din legea 3722005 imposibil de aplicat
COMUNICAT
Modificările din legea 372/2005 imposibil de aplicat; haosul va stăpâni din nou sectorul
construcțiilor de clădiri din România
25.07.2024, București
Ordinului Auditorilor Energetici din România (OAER) și Asociația Inginerilor de Instalații din
România (AIIR), exprimă îngrijorarea profundă cu privire la unele modificări aduse Legii nr.
372/2005 privind performanța energetică a clădirilor. Modificările au fost inițiate de
Parlamentul României, iar legea modificatoare a fost promulgată prin decret prezidențial de
Președintele României la 19 iulie 2024, fiind apoi publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 714
pe 22 iulie 2024.
Scurt istoric
Începând cu luna iulie 2023 o parte din membrii reprezentativi ai OAER, AIIR și ai Universității
Tehnice de Construcții București (UTCB), care participaseră și la elaborarea reglementării
tehnice "Metodologia de Calcul a performanței Energetice a clădirilor, indicativ Mc001-2022",
au fost invitați într-un grup de lucru mixt, format din parlamentari și auditori energetici pentru
clădiri cu experiență practică vastă. Obiectivul principal era actualizarea foarte necesară a
legii 372/2005, republicată în MO partea I nr. 868 din 23 septembrie 2020.
După mai multe întâlniri de lucru care s-au desfășurat până la sfârșitul anului 2023, au fost
stabilite de comun acord o serie de intervenții asupra versiunii în vigoare a legii 372 care
conținea într-adevăr prevederi arbitrare și nejustificate, cum ar fi faimoasa distanță de 30 km
până la care sursele regenerabile erau considerate "în apropierea” unei clădiri sau articole
rămase nemodificate încă de la versiunea din 2013, introduse prin legea 159/2013, privind
sancțiunile devenite derizorii între timp, acordate în caz de nerespectare a prevederilor legale.
Legea 372 în forma ei republicată în 2020, modificată ulterior încă de trei ori, o dată în 2022
(prin OUG 171) și de alte două ori în 2023 (prin OUG 14 și OUG 19), conținea și o mulțime de
discrepanțe sau chiar lipsuri comparativ cu noua reglementare tehnică ”Metodologia de Calcul
a Performanței Energetice a Clădirilor, indicativ Mc001/2022” intrată în vigoare în două etape,
parțial în martie 2023 și integral în iulie 2023.
Cu forma modificată a legii 372, convenită cu auditorii energetici, s-a început în 2024 drumul
sinuos al aprobărilor din diversele comisii parlamentare și al "negocierilor" cu celelalte instituții
abilitate ale statului: Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Inspectoratul de
Stat în Construcții, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei etc. Din
păcate, cei mai avizați actori în domeniu, asociațiile profesionale de auditori energetici pentru
clădiri, au fost lăsați, inexplicabil, în afara cercului de discuții pentru finalizarea acestei legi
fundamentale sub aspect economic, social și chiar politic, pentru România. Iar rezultatul final
(legea 238/2024), este mai mult decât îngrijorător pentru sectorul construcției de clădiri.
Explicăm în continuare de ce.
Modificări discriminatorii și discrepanțe în legea 372 care vor bloca sectorul
construcției de clădiri
A. Definiția clădirii NZEB
Legea 238/2024 introduce mai multe categorii de modificări asupra legii 372/2005,
republicată, cu modificările și completările ulterioare. Este vorba de:
1-modificări utile din punct de vedere tehnic, care corectează sau clarifică prevederi
precedente,
2-modificări de formă, care corectează greșeli de editare sau de exprimare corectă în limba
română și
3-modificări care conduc la apariția unor bariere tehnologice discriminatorii și la imposibilitatea
aplicării noii legi 372.
Ne vom concentra în acest document doar pe modificările din ultima categorie, scopul OAER
& AIIR fiind acela de a încuraja instituțiile statului român să acționeze cu celeritate în vederea
corectării legii care stă la baza utilizării unor fonduri publice naționale și europene de multe
miliarde de euro în următorii ani.
În articolul 3 este dată la punctul 15 o definiție radical modificată a clădirii cu consum aproape
zero de energie (NZEB) după cum urmează :
”15. clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero - clădire cu o performanță
energetică foarte ridicată, la care consumul de energie pentru asigurarea performanței
energetice este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut şi este acoperit astfel:
a) în proporție de minimum 30%, cu energie din surse regenerabile după cum urmează:
(i) în proporție de minimum 10%, cu energie din surse regenerabile amplasate la fața locului;
(ii) în proporție de minimum 20%, cu energie produsă din surse regenerabile certificată prin
garanții de origine în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) într-o proporție minimă de energie din surse regenerabile amplasate la fața locului sau în
apropiere, prin hotărâre a Guvernului, începând cu anul 2026;”
În această perspectivă, orice clădire nouă care trebuie să fie și NZEB se va putea realiza doar
dacă va fi conectată obligatoriu la o rețea de energie electrică, garanții de origine (GO) fiind
acordate în România de ANRE doar pentru energie electrică la momentul actual. Chiar și în
situația în care s-ar găsi pe piață energie termică cu GO sau gaze verzi (hidrogen verde) cu
GO, obligativitatea racordării clădirilor noi la furnizori de energie din surse regenerabile cu GO
se păstrează. Sunt discriminate, prin limitare sau chiar prin eliminare, alte tehnologii
care asigură energie din surse regenerabile.
Astfel, o clădire independentă energetic, care ar consuma energie electrică produsă local (la
fața locului sau în apropiere) din panouri fotovoltaice sau centrale eoliene, dar și energie
termică din panouri termosolare, biomasă, biocombustibili sau energie geotermală/
acvatermală sau aerotermală, nu s-ar mai putea realiza ca urmare a condiției pusă în noua
definiție a NZEB.
Mai mult, prin noua definiție, apare indirect obligația pentru clădirile noi să consume întro proporție mai mare energie electrică (dacă nu doar energie electrică) astfel încât
combinația dintre proporția mai mare a consumului de energie primară de tip electric în
consumul total al unei clădiri NZEB și un procent mai mic al componentei regenerabile în
energia electrică livrată să asigure procentul minim de 20% de energie consumată din surse
regenerabile și certificată prin GO în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Sunt discriminate astfel tehnologii la fel de ”verzi” cum ar fi pompele de căldură
geotermale, acvatermale sau cele aerotermale cu recuperare de căldură reziduală,
centralele eoliene individuale de puteri mici (sub 50kWp), cazanele sau motoarele de
cogenerare pe biomasă sau biocombustibili, ba chiar și energia termică a sistemelor
urbane de alimentare cu energie termică, care prezintă avantajul unui factor subunitar
de conversie din energie finală în energie primară. În plus, se neglijează evident
intențiile Comisiei Europene care prin directiva 31/2010, modificată de directiva
844/2018, pune accent pe utilizarea tehnologiilor verzi individuale (la fața locului), locale
și la nivel de comunitate (în apropiere).
De asemenea, definiția NZEB de la punctul 15 art. 3 vine în contradicție cu prevederea
de la punctul 3 art.17 al legii 372/2024 unde se menționează clar că:
”(3) Nivelul consumului total de energie primară pentru clădirile al căror consum de energie
este aproape egal cu zero, inclusiv cel asigurat din surse regenerabile, se stabileşte prin
reglementări tehnice. Ponderea de utilizare a energiei din surse regenerabile este de 30% din
energia primară totală consumată, calculată conform metodologiei de calcul al performanţei
energetice a clădirilor, indiferent de funcţiunile clădirilor şi de potenţialul zonelor în care se află
amplasate.”
Iar în Metodologia de Calcul Mc001-2022, definiția NZEB este cea în care procentul de 30%
consum de energie din surse regenerabile se poate obține din orice mix energetic, din orice
sursă amplasată la fața locului (în/pe/lângă clădire) sau în apropiere:
”- Clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero (NZEB-nearly zero energy
building) - clădire cu o performanță energetică foarte ridicată, la care consumul de energie
este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut și este acoperit, în proporție de minimum
30%, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la
fața locului sau în apropiere, pe o rază de 30 de km față de coordonatele GPS ale clădirii,
începând cu anul 2021 (după 2031 proporția minimă de energie din surse regenerabile se va
stabili prin Hotărâre a Guvernului, conform prevederilor din Legea nr. 372/2005, republicată).”
Tot legat de schimbarea definiției NZEB din noua lege 372/2024, autoritățile legiuitoare nu
au ținut cont că odată cu modificarea impusă a proporțiilor din care se formează procentul
de 30% aferent consumului de energie din surse regenerabile, relativ la consumul total de
energie primară, trebuie modificate atât valorile maxime de consumuri de energie cât și
valorile maxime ale emisiilor echivalente de CO2 care definesc clădirile NZEB, pentru
fiecare categorie de clădiri și din fiecare zonă climatică a României (tabelul 2.10a din Mc001-
2022). Sau altfel spus, modificarea definiției NZEB conduce la imposibilitatea de aplicare în
acest moment a reglementării tehnice în vigoare, Mc001-2022. Iar o intervenție asupra
Mc001-2022 pentru actualizarea acesteia poate dura, ca urmare a studiilor necesare și
a complexității calculelor energetice, cel puțin 8-12 luni, perioadă în care tot sectorul
construcțiilor de clădiri noi ar fi blocat.
Un alt aspect pierdut din vedere de legiutor se referă la imposibilitatea unui auditor
energetic de a realiza raportul de conformare NZEB, document necesar în faza DTAC
(documentația tehnică pentru autorizarea construirii), înainte de obținerea autorizației de
construire, fără să aibă certitudinea atât a furnizorului de energie electrică (cunoscând că
furnizorul este stabilit pe durata execuției, mult după faza DTAC), cât și a mixului de surse de
energie din care o clădire este alimentată. Un furnizor de energie care deține GO va livra, în
timp, energie provenită din surse regenerabile într-o proporție variabilă care ar putea anula
încadrarea clădirii noi în categoria NZEB după obținerea autorizației.
B. Comasarea inoportună a raportului de conformare NZEB și a studiului privind
fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător a utilizării
unor sisteme alternative de înaltă eficiență
Articolul 3 din legea 238/2024 introduce în mod util definițiile de la punctele 221 și 222. Considerăm însă inoportun ca studiul privind fezabilitatea din punct de vedere tehnic,
economic și al mediului înconjurător a utilizării unor sisteme alternative de înaltă eficiență să
fie comasat cu studiul de conformare NZEB în cazul clădirilor noi, fără a oferi explicații
suplimentare care să clarifice conținutul cadru al documentului comasat și nominalizarea
specialistului/specialiștilor responsabil/responsabili de întocmirea acestuia.
C. Alte prevederi eronate în lege
C1. Punctul 43 de la art. 3 trebuie eliminat, nefiind vorba de alte tipuri de standarde decât cele
precizate la punctul 44.
C2. Definiția nemodificată a pașaportului pentru renovarea energetică a unei clădiri, de la
punctul 38. art 3 prevede în mod eronat că ”... Pașaportul pentru renovare energetică se
integrează în cartea tehnică a construcției astfel cum este prevăzut în Legea nr. 10/1995,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Legea 10/1995 republicată nu conține
noțiunea de pașaport pentru renovare energetică.
C3. La art. 8, punctul (1) lit.d, este prezentată eronat una din situațiile când cerinţele minime
de performanţă stabilite în Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor,
indicativ Mc 001-2022, nu sunt obligatorii, și anume ”d) clădiri care sunt destinate a fi utilizate
mai puţin de 4 luni pe an, precum şi alte clădiri care necesită un consum redus de energie
sau la care trebuie asigurate condiţii de confort interior pentru o perioadă mai mică de 4 luni
pe an;”. Formularea conduce la ideea că pentru toate clădirile cu consum redus de energie
nu sunt obligatorii cerinţele minime de performanţă energetică din Mc001-2022.
C4. Articolul 42 trebuia eliminat, iar articolul 43 trebuia actualizat.
Concluzii
OAER & AIIR solicită insistent autorităților statului o corectare urgentă a modificărilor
inaplicabile ale legii 372, cu implicarea experților din domeniu pentru a asigura că noile
prevederi sunt corecte și aplicabile tehnic, și sunt neutre tehnologic, favorizând inovația și
diversitatea soluțiilor existente pe piață. Este esențial ca legislația să sprijine obiectivele
naționale și europene de eficiență energetică fără a impune bariere nejustificate și costuri
suplimentare pentru părțile implicate.
OAER & AIIR mențin deschiderea pentru dialog și colaborare cu autoritățile legislative și alte
părți interesate pentru a contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul performanței
energetice a clădirilor.
Contact:
+40212524295, office@oaer.ro, office@aiiro.ro
Dr. ing. & economist Cătălin-Ioan LUNGU - Președinte OAER
Dr. ing. Ioan-Silviu DOBOȘI – Președinte AIIR