REGULAMENT GENERAL
privind participarea la cursurile organizate de Ordinul Auditorilor Energetici din România (OAER)
CAP. I – Dispoziții generale
Prezentul regulament stabilește condițiile generale de înscriere, participare, desfășurare și finalizare a cursurilor organizate de OAER. Cursurile pot fi organizate în parteneriat și cu alte instituții sau asociații, cum ar fi UTCB și AIIR.
Cursurile organizate de OAER au ca scop:
Cursurile pot fi organizate în format online și se desfășoară pe platforma ZOOM.
Participarea la cursuri implică acceptarea integrală a prezentului regulament.
CAP. II – Condiții de eligibilitate și înscriere
La cursurile de pregătire pentru atestare se pot înscrie, în funcție de curs, persoane care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare (ex. studii tehnice relevante și experiență profesională), respectiv persoane care vor să se perfecționeze și să își actualizeze cunoștințele în domeniul performanței energetice a clădirilor.
Înscrierea se realizează prin:
Organizatorul își rezervă dreptul de a valida sau respinge înscrierea în funcție de îndeplinirea condițiilor.
CAP. III – Taxe și condiții financiare
Taxa de participare se stabilește pentru fiecare curs și este comunicată în momentul anunțării datei cursului;
Plata taxei confirmă rezervarea locului.
Taxa de participare:
Membrii OAER și AIIR beneficiază de reduceri. Organizatorul poate oferi reduceri și altor categorii de participanți.
CAP. IV – Organizarea și desfășurarea cursurilor
Cursurile sunt structurate în general pe module
Activitățile pot include: cursuri teoretice; aplicații practice; sesiuni de întrebări și răspunsuri și/sau teste de evaluare.
Cursurile se desfășoară, de regulă în weekend, online pe platforma ZOOM
OAER își rezervă dreptul de a modifica programul cursului, structura modulelor și lectorii sau modalitatea de desfășurare, cu informarea prealabilă a participanților.
CAP. V – Drepturile și obligațiile participanților
Drepturi:
Obligații:
CAP. VI – Suspendare, retragere și excludere
Participantul poate renunța la curs, fără rambursarea taxei după începerea acestuia.
OAER poate exclude un participant în cazul:
În cazuri justificate, organizatorul poate decide reprogramarea cursului.
CAP. VII – Protecția datelor și comunicare
Datele personale sunt prelucrate în scopul organizării cursurilor.
Participanții își exprimă acordul pentru:
Comunicarea oficială se realizează prin email sau platformele dedicate cursului.
CAP. VIII – Dispoziții finale
OAER își rezervă dreptul de a actualiza prezentul regulament.
Orice modificare va fi comunicată participanților în timp util.
Prezentul regulament se completează cu legislația aplicabilă în domeniu.
Participarea la curs nu garantează promovarea examenului de atestare și nici nu reprezintă obținerea unei certificări profesionale.